Miercuri, 23 noiembrie 2022, va avea loc ceremonia de inaugurare a spațiului Korea Corner, amenajat printr-o sponsorizare din partea Korea Foundation.
Evenimentul, care va avea loc începând cu ora 14:30 la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (Strada Pitar Moș, nr. 7-11, sector 1, etajul III), este organizat de Ambasada Republicii Coreea în România și de Universitatea din București.
În deschiderea ceremoniei vor lua cuvântul Excelența Sa Domnul Rim Kap-soo, ambasador al Republicii Coreea în România, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al UB pentru Rețele universitare și Relații publice; conf. univ. dr. Laura Sitaru, decan al FLLS, și lect. univ. dr. Diana Yüksel, cadru didactic la Departamentul de Limbi Orientale, titular al cursurilor de limbă, literatură și istorie coreeană.
La eveniment vor lua parte studenții și profesorii Secției de Limba și Literatura Coreeană a FLLS.
Printre momentele pregătite de organizatori menționăm o expoziție de opere literare coreene traduse în limba română, prezentarea unui clip promoțional despre importanța inaugurării „Colțului Coreean” (Korea Corner). De asemenea, profesorii de la FLLS vor prezenta celor prezenți Programul de Limbă și Literatură Coreeană din cadrul FLLS, accentuând activitățile derulate și rezultatele obținute în cei 18 ani de existență.
În încheierea evenimentului, doamna lect. univ. dr. Diana Yüksel va primi din partea oficialilor coreeni un premiu pentru recunoașterea meritelor deosebite în promovarea limbii și culturii coreene.
„Conceptul de Korea Corner e exportat de Korea Foundation peste tot în lume de câțiva ani și se referă la amenajarea unui spațiu dedicat culturii coreene în instituții de tipul universităților, al școlilor, al bibliotecilor și muzeelor. Spațiul Korea Corner din FLLS e la etajul al doilea al clădirii din Str. Pitar Moș, amenajat în fostul Cabinet de Limba Coreeană. Avem cărți, dicționare, o tablă inteligentă, un sistem de videoconferințe, un proiector și două laptopuri care vor putea fi folosite de studenții și profesorii secției pentru activități de cercetare și didactice. Totodată, avem și o serie de materiale din Coreea (pensule, tuș, hârtie de dud) care vor fi folosite în cadrul unor evenimente de popularizare a culturii și limbii coreene, pe care le vom organiza în spațiul acesta în următorii ani. Aceste evenimente vor fi deschise publicului, în primul rând studenților UB, dar și altor iubitori ai culturii coreene”, a subliniat profesoara Diana Yüksel.
Programul integral al ceremoniei de inaugurare a spațiului Korea Corner poate fi accesat aici.
Secţia de Limba şi Literatura Coreeană a FLLS, fondată din anul 2005
Secţia de Limba şi Literatura Coreeană a fost prima de acest fel înfiinţată în Romania, în anul 2005. Programul de Limbă și Literatură Coreeană din cadrul FLLS este disponibil la UB atât în cadrul studiilor de licență, cât și al celor masterale, prin intermediul Masterului de Studii Est-Asiatice.
Scopul acestor programe educaționale vizează dezvoltarea abilităţilor lingvistice şi dobândirea de cunoştinţe teoretice ale studenților, care să poată constitui baza pentru continuarea şi aprofundarea studiilor în cadrul şcolii masterale.
Cursurile oferite în cadrul acestei specializări stabilesc un echilibru între cunoştinţele practice de limba coreeană şi cunoştinţe teoretice de civilizaţie, istorie, religie, filosofie, artă, film, cultură populară. Cursurile de limba coreeană au ca scop acumularea de cunoştinţe fundamentale de structuri gramaticale şi vocabula al limbii coreene şi se bazează pe exersarea cunoştinţelor în situaţii concrete. Studenţii secţiei de Limba coreeană îşi pot îmbunătăţi performanţele în cadrul unor cursuri de vară oferite de universităţi şi institute de specialitate din Coreea.
Mai multe informații despre Secţia de limba şi literatura coreeană pot fi accesate pe site-ul FLLS.