În cadrul celei de-a patra ediții a Premiilor Senatului Universităţii din Bucureşti, revista Analele Asociației Profesionale a Geografilor din România a primit premiul pentru cea mai bună revistă în domeniul Științele Vieții și Pământului.
În cele ce urmează, prof. univ. emerit dr. Cristian Tălângă, editor executiv al publicației, profesor la Facultatea de Geografie a Universității din București, ne va vorbi despre importanța și impactul contribuțiilor științifice în societatea actuală, precum și despre provocările procesului editorial.
Reporter: Ce v-a motivat să concurați la cea de-a patra ediție a Premiilor Senatului Universității din București și ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?
Cristian Tălângă: Participarea la cea de-a patra ediție a Premiilor Senatului Universității din București s-a realizat din dorința de a promova o publicație care susţine cercetarea geografică românească şi pe cei care nu urmăresc neapărat adunarea de puncte în vederea constituirii de portofolii, ci pe cei care doresc, cu adevărat, ca prin contribuţiile lor să stimuleze gândirea într-un domeniu atât de complex.
Obținerea premiului reprezintă o statisfacție și o recunoaștere, nu numai pentru mine, ci și pentru toți colegii din Colegiul Editorial, a unei munci de echipă desfășurată de-a lungul unui deceniu de activitate.
R.: Povestiți-ne cum a luat ființă revista Analele Asociației Profesionale a Geografilor din România? Care a fost momentul decisiv în conturarea acestui proiect?
C.T.: Proiectul s-a conturat spre sfârșitul anului 2008 când, împreună cu Profesorul Ioan Ianoș și o serie de colegi din Facultatea de Geografie din București (prof. univ. dr. Cristian Braghină, prof. univ. dr. Maria Pătroescu, prof. univ. dr. Mihai Bogdan), dar și din alte centre universitare (Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara, Suceava, Sibiu) am pus bazele Asociației Profesionale a Geografilor din România care are ca obiectiv principal promovarea Geografiei Românești și a profesiunii de geograf. În statutul Asociației s-a stipulat și apariția a două publicații: Analele APGR, cu peste 25500 de accesări, și Revista Geograful – publicație de informare, analiză, cultură și opinie geografică, cu peste 18000 de accesări.
R.: Analele APGR este editată de Asociația Profesională a Geografilor din România în colaborare cu Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale al UB. Cum ați caracteriza acest parteneriat, care are deja o tradiție de peste 11 ani?
C.T.: Parteneriatul este excelent, dat fiind că acest centru de cercetare are deja două decenii de existență (2001-2021), iar prin activitatea membrilor săi s-au derulat numeroase contracte de cercetare, fiind în același timp și o bază de practică pentru pregătirea doctoranzilor și a celor care urmează studii universitare de masterat.
R.: Ați optat pentru un cuprins elaborat și un conținut consistent, având în vedere că fiecare număr al Analelor APGR însumează 100 de pagini. Care e motivația din spatele acestei decizii editoriale? V-ați gândit că ați fi putut publica anual un volum colectiv?
C.T.: La această întrebarea am să vă răspund printr-un citat care se regăsește pe site-ul publicației: „Analele Asociaţiei Profesionale a Geografilor din România este o revistă care îşi propune să promoveze şi să încurajeze cercetarea geografică românească, prin publicarea lucrărilor în limba română şi prin asigurarea unei calităţi corespunzătoare acestora. Probabil, unii dintre colegii noştri se întreabă: De ce, oare, mai era nevoie de o nouă publicaţie? Vom fi capabili să susţinem un evantai atât de mare de reviste? Prin ce se va detaşa această revistă în raport cu altele?
Sunt întrebări legitime, la care vom încerca să răspundem şi să argumentăm necesitatea unei asemenea publicaţii. În primul rând, orice asociaţie profesională are una sau mai multe publicaţii prin care facilitează cunoaşterea şi cercetarea în domeniul pe care îl susţine. În al doilea rând, producţia de cunoştinţe este una din laturile activităţii asociaţiei, care veghează la calitatea acesteia. În al treilea rând, asociaţia trebuie să susţină inserţia profesională a absolvenţilor şi a membrilor săi, încât să asigure un echilibru între producţia de specialişti şi necesităţile economiei şi societăţii. În al patrulea rând, prin noua publicaţie, pe de o parte, asociaţia vrea să promoveze cercetările de vârf în domeniu, iar pe de altă parte, vrea să menţină tradiţiile unei linii de abordare, care să asigure caracterul creativ al cercetării.
Tendinţele actuale în cercetarea ştiinţifică sunt de standardizare şi de prezentare a rezultatelor în forme tipizate, ceea ce, după părerea noastră, diminuează creativitatea. Procesul de creaţie este unul individual şi colectiv, având nevoie nu numai de exprimarea dură, seacă, în date şi ecuaţii a realităţii, dar şi de prezentarea nuanţată a acesteia. Tocmai aceste nuanţe, care nu pot fi introduse în tipare, transmit, celui care intră în contact cu rezultatele, impulsuri ce îl conduc spre noi tipuri de reflecţii. Aceasta înseamnă că dilemele fin exprimate sau unele frânturi de idei ascunse pot oferi conexiuni unei cercetări ulterioare performante într-un nou domeniu.
Prin urmare, revista nu impune standarde structurale, dar promovează o cercetare riguroasă, care să lase câmp liber reflecţiei şi activităţilor creative în domeniu. Această poziţie vrea să echilibreze trecerea a cât mai multor reviste pe modele rigide, respectând o anumită linie, poate fertilă în ştiinţele exacte şi inginereşti, dar aducătoare de prejudicii pe termen lung ştiinţelor în care logica şi fantezia se împletesc. Cert este că obiectul geografiei este unul extrem de complex şi că înţelegerea acestuia nu se poate face decât printr-un schimb liber de informaţii, într-un mod pe care autorul îl constituie adecvat”.
R.: Care sunt temele vizate de planul editorial al revistei și cui se adresează această revistă?
C.T.: Temele abordate în paginile revistei sunt variate și aparțin Domeniului Geografie, dar și unor domenii conexe: urbanism, turism, valorificarea elementelor de patrimoniu natural și antropic. Un sumar al numerelor apărute până în anul 2019 poate fi consultat în Revista Geograful XI/2019, accesând acest link.
R.: Unde pot găsi persoanele interesate revista? Există și un tiraj printat?
C.T.: Revista, așa cum am precizat anterior, are un site propriu, cu acces liber pentru orice persoană interesată. Există și un tiraj tipărit (cca. 100 exemplare / număr). Din acest tipărit și din cel al Revistei Geograful am oferit cu titlu gratuit, de-a lungul timpului, premii la diferite manifestări geografice, îndeosebi studențești.
R.: Având în vedere că revista apare în limba română, din punctul dvs. de vedere acest aspect nu limitează impunerea Analelor APGR pe plan internațional, în ideea că limba engleză ar facilita acest proces?
C.T.: Vă răspund cu un mesaj primit în ziua de 10 februarie 2021:
„Dear editors, /Greetings from Boston. I hope you are well staying safe during the pandemic. We have reviewed the aim and scope of the Annals of the Professional Association of Romanian Geographers and feel that it would be an excellent publication for our prestigious international research databases.
Partnering with EBSCO provides you with the opportunity to reach your targeted audience, increase your submissions and citations, drive web traffic to your site, and enhance your presence in the research community.
We partner with more than 17,000 publishers worldwide and there is no cost to work with us. Are you the appropriate people to speak with about a possible licensing arrangement?/Kind regards,/Kacee Puzniak/Publisher Relations Manager, Content Licensing”.
R.: Aportul științific al autorilor în edițiile publicate ale revistei este unul considerabil. Ce le recomandați aspiranților pentru a îndeplini criteriile de publicare?
C.T.: Nu impunem decât respectarea standardelor specifice cercetării și originalitatea temelor prezentate.
R.: Cum ați reușit performanța ca APGR să ajungă să se regăsească în 2021 în baza de date ULRICHSWEB?
C.T.: Revista este indexată în baza de date amintită, iar efortul se datorează, în principal, colegei mele, asist. dr. Florentina Cristina Merciu, editor executiv al publicației, dar și tuturor colegilor, membri în Colegiul Editorial și Colegiul Tehnic, care număr de număr îți aduc contribuția la realizarea acestei publicații, dar și a Revistei Geograful sau a Revistei Journal of Urban and Regional Analysis (JURA) – revistă bianuală, în limba engleză, indexată în mai multe baze de date internaționale dintre care amintim: Clarivate Anaytics – Emerging Source Citation Index, DOAJ, SCOPUS, Index Copernicus ș.a.
R.: Care a fost motivația de a oferi „acces liber” la Analele APGR, în afară de a vă alinia la recenta politică europeană de a facilita circulația liberă a cunoașterii științifice dinspre autori către cititori?
C.T.: Accesul liber a fost motivat de a facilita libera circulație a ideilor și de ce nu de a promova o publicație în limba română.
R.: Domeniul dvs. de expertiză este unul complex și aveți o activitate publicistică remarcabilă. Cum îmbinați munca la catedră cu toate celelalte activități, printre care și cercetarea în domenii de interes ca analiza rețelelor sociale, sociologia organizațiilor, comportament organizațional? Cum vă gestionați timpul astfel încât să vă dedicați tuturor activităților în care sunteți implicat?
C.T.: Răspunsul este simplu: pasiunea pentru Geografie; „Dacă vrei, poți!”.
R.: Care este impactul produs de revistă în rândul studenților și al tinerilor cercetători din domeniu? O regăsiți citată în lucrările lor științifice, uneori primiți feedback din partea lor sau chiar sugestii de subiecte?
C.T.: În sumarele celor 11 numere apărute se poate observa că printre autori se numără doctoranzi, masteranzi și tineri cercetători. Așa cum am precizat, suntem deschiși și primim contribuții, care sunt în concordanță cu obiectivele declarate.
R.: Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?
C.T.: Excelența didactică și de cercetare poate fi corelată și stimulată nu numai material, dar și logistic și prin promovarea susținută a valorilor conform unui motto drag mie, utilizat în anul 2014 la aniversarea a 150 de ani de existență a Universității: „La Universitatea din București valorile predau valoare!”.