Volumul „inima hiperkinetică”, apărut recent la Editura EIKON, este debutul în poezie al conf. univ. dr. Cristina Bogdan, fost prodecan și decan al Facultății de Litere a Universității din București, în perioada 2016–2024.
În această perioadă, volumul va fi prezentat în cadrul a două evenimente organizate la București, care includ atât dialoguri cu invitați, cât și prezentarea unui set de lucrări grafice realizate de artistul plastic Constantin Cioc, cel care a ilustrat cartea.
Joi, 20 noiembrie, de la ora 18:30, volumul va fi prezentat la hub-ul cultural Bogdania (str. Olari nr. 20). Discuția va fi moderată de jurnalista Alice Năstase Buciuta, iar printre invitați se numără: Ioana Pârvulescu, scriitoare; Eli Bădică, editoare; Mina Decu, poetă; Oana Ursache, profesoară.
Actrița Ioana Calotă-Philippide va citi fragmente din volum. Evenimentul are loc în mijlocul expoziției de desene semnate de Constantin Cioc, care va interveni, alături de Valentin Ajder, directorul Editurii EIKON.
Al doilea eveniment va avea loc joi, 27 noiembrie, de la ora 19:00, în Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr. 38). Volumul va fi prezentat de Bogdan O. Popescu, poet și neurolog; Cătălin D. Constantin, antropolog și editor; Vianu Mureșan, filosof și poet.
Moderatorul întâlnirii va fi Valentin Ajder, iar actrița Simona Măicănescu va citi selecții din volum. În cadrul evenimentului vor fi expuse și câteva dintre desenele realizate de Constantin Cioc care ilustrează volumul „inima hiperkinetică”.
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.




