În perioada 9-15 martie 2021, Editura Universității din București (EUB) va fi prezentă la „Târgul de carte Gaudeamus” cu noile apariții editoriale din secțiunea non-ficțiune. Ediția din anul 2021 a târgului se va desfășura exclusiv online.
Astfel, marți, 9 martie 2021, începând cu ora 17:00, se va da startul lansărilor cu lucrarea „Metode de identificare a particulelor elementare în fizica energiilor înalte”, semnată de dr. Oana Ristea. Volumul, adresat în special masteranzilor și doctoranzilor Facultății de Fizică a Universității din București, precum și specialiștilor interesați de înțelegerea metodelor de detecție folosite în Fizica nucleară relativistă, prezintă principalele metode de identificare a particulelor produse în ciocniri nucleare relativiste, metode folosite de marile experimente din acest domeniu. Sunt prezentați detaliat detectorii pentru măsurarea timpului de zbor, detectorii Cerenkov, detectorii de tip calorimetru, detectorii bazați pe măsurarea pierderii liniare de energie și detectorii folosiți pentru măsurarea radiației de tranziție. Invitatul special al evenimentului este prof. univ. dr. Alexandru Jipa, director al Departamentului de Structura Materiei, Fizica Atmosferei și a Pământului, Astrofizică din cadrul Facultății de Fizică a UB.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre lucrare și despre eveniment aici.
Miercuri, 10 martie 2021, începând cu ora 17:00, seria evenimentelor sub egida EUB va continua cu lansarea celui de-al IX-lea număr al colecției Mediaevalia, publicație a Centrului de Studii Medievale din cadrul Universității din București.
Volumul, intitulat „Images de l’Invisible. De l’Antiquité tardive à la fin du Moyen Âge”, a apărut la EUB în luna decembrie a anului 2020 și este editat de conf. univ. dr. Luminița Diaconu de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, lect. univ. dr. Alexandra Lițu, cadru didactic și prodecan al Facultății de Istorie, și prof. univ. dr. Ecaterina Lung, directoare a Centrul de Studii Medievale și, totodată, profesoară în cadrul aceleiași facultăți. Pe lângă editori, la lansare vor mai participa și lect. univ. dr. Daniela Zaharia, moderatoarea evenimentului, și lect. univ. dr. Vladimir Crețulescu.
Rezultat al colocviului organizat în 2017 la Universitatea din București, volumul cuprinde studii circumscrise paradigmei inepuizabile a Invizibilului în cultura europeană din Antichitatea târzie și din Evul Mediu, cu accent pe reprezentările textuale și iconografice ale Divinității, emoțiilor, Diavolului sau vrăjitoriei.
Volumul Images de l’Invisible. De l’Antiquité tardive à la fin du Moyen Âge a fost deja indexat în Bibliografia Internațională a Evului Mediu, publicată la Editura Brepols, o recunoaștere și o răsplată pentru eforturile depuse de editori și autori. Mai multe detalii despre publicație și despre eveniment pot fi consultate aici și aici.
Vineri, 12 martie 2021, începând cu ora 17:00, la Târgul de carte Gaudeamus va fi lansat volumul „The Licensing of Nominal and Verbal Ellipsis in Romanian”, semnat de conf. univ. dr. Alexandru Nicolae, cadru didactic al Facultății de Litere și cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române. Cartea prezintă fenomenul elipsei (așa cum este înțeles acesta în literatura de specialitate curentă) și materializările acestui fenomen în limba română. Pe lângă autor, la lansare vor lua cuvântul prof. univ. dr. Gabriela Pană Dindelegan (m.c. al Academiei Române) și prof. univ. dr. Rodica Zafiu.
Domeniile de interes predilecte ale autorului, premiat în cadrul celei de-a treia ediții a Premiilor Senatului Universității din București cu distincția pentru „Cea mai prestigioasă publicație” în domeniul Științe Umaniste, sunt lingvistica teoretică, gramatica generativă, lingvistica romanică, lingvistica comparată, gramatica istorică a limbii române și sintaxa diacronică. Printre numeroase realizări, prof. Nicolae are o activitate științifică remarcabilă: este autor a trei cărți de autor și a patru volume, în coautoriat, a scris capitole în 16 volume de prestigiu. De asemenea, cercetătorul are peste 45 de studii și articole publicate în reviste de specialitate din România și din străinătate.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre volum și despre eveniment aici.
Sâmbătă, 13 martie 2021, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus vor fi lansate două cărți publicate la EUB. Astfel, începând cu ora 12:00, va fi lansată cartea „2400 Years Of Thinking With Aristotle”, editată de prof. univ. dr. Mircea Dumitru, fostul rector al UB, conf. univ. dr. Cristian Iftode și prof. univ. dr. Savu Totu, toți cadre didactice ale Facultății de Filosofie.
„Studiind operele lui Aristotel, pare că eşti condus prin mai multe săli de expoziţie, fiecare ticsită cu probleme şi întrebări […] Aristotel caută încă răspunsul – şi ne invită să-l căutăm împreună cu el”, afirma cercetătorul Jonathan Barnes. De aproape 2400 de ani, filosofia lui Aristotel continuă să genereze dezbateri aprinse şi să inspire, în fiecare epocă, interpretări novatoare, într-un dialog neîntrerupt cu tradiţia intelectuală a Greciei antice. Reunind cercetători din toate generaţiile, cu abordări diferite şi variate subiecte de interes, editorii acestui volum speră să fi dovedit, încă o dată, caracterul complex şi inepuizabil al moştenirii aristotelice.
În cadrul evenimentului vor lua cuvântul, pe lângă autori, prof. univ. dr. Viorel Vizureanu, decan al Facultății de Filosofie a UB, și conf. univ. dr. Claudiu Mesaroș, cadru didactic la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre volum și despre eveniment aici.
În aceeași zi, însă începând cu ora 13:00, va fi lansată și lucrarea „Idei filosofice și artă contemporană. Traduceri și comentarii”. Editorii acesteia sunt prof. univ. dr. Mihaela Pop și asist. univ. dr. Oana Șerban, cadre didactice ale Facultății de Filosofie ale UB. Evenimentul va fi prezentat de Oana Șerban și Eva Ivan-Haintz.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre volum și despre eveniment aici.
Duminică, 14 martie 2021, începând cu ora 12:00, va fi prezentat publicului volumul „Arhive și Cunoaștere”, rezultatul unui parteneriat încheiat între Universitatea din București (Facultatea de Istorie, Departamentul Istorie antică, Arheologie și Istoria artei) și Muzeul Național al Țăranului Român. Volumul construiește, printr-un discurs secund, conexiunea disciplinară dintre istorie şi etnologie şi deschiderile epistemologice pe care această conexiune – legitimată atât cultural, cât și ideologico-simbolic – le poate genera.
Coordonatoarele volumului sunt: Corina Iosif, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român, conf. univ. dr. Florica (Bohîlţea) Mihuţ şi lect. univ. dr. Daniela Zaharia, de la Facultatea de Istorie aUB. Moderatorul evenimentului este Bogdan Iancu, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre volum și despre eveniment aici.
Seria lansărilor la Târgul de carte Gaudeamus la secțiunea non-ficțiune se încheieie luni, 15 martie 2021. Începând cu ora 17:00, va fi lansat volumul „E-parenting. Provocări actuale”, coordonat de conf. univ. dr. habil. Georgeta Pânișoară, cadru didactic la Departamentul de Psihologie al Facultății de Psihologie și Științele Educației al UB.
Volumul dorește să atragă atenția asupra conștientizării oportunităților, dar, în egală măsură, și a pericolelor dezvăluite de lumea digitală.
„Mediul online oferă acces instant la o cantitate imensă de informații, accesibilă imediat; sursele, însă, dincolo de confruntarea cu verificarea nivelului științific, atrag și o serie de pericole, de care trebuie să fim conștienți. Așadar, fie că vorbim despre e-parenting sau doar despre parenting, atragem atenția asupra conștientizării oportunităților, dar, în egală măsură, a pericolelor dezvăluite de lumea digitală”, este unul dintre mesajele coordonatoarei.
Coordonatoarea a scris numeroase volume de succes, a participat la numeroase granturi și conferințe naționale și internaționale, având o activitate publicistică remarcabilă (autoare/co-autoare a peste 100 de articole). La eveniment vor lua cuvântul și conf. univ. dr. Adina Pescaru, autoare a trei cărți (în calitate de unic autor) și a colaboratoare la elaborarea altor volume de specialitate și lect. univ. dr. Cristina Marina Ghiță, autoarea a două cărți și, totodată, coautoare la alte volume în domeniul educației.
Persoanele interesate pot afla mai multe detalii despre volum și despre eveniment aici.
Mai multe informații despre eveniment vor fi actualizate pe pagina pe site-ul gaudeamus.ro și pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus. Ediția din 2021 a Târgului de carte Gaudeamus se desfășură exclusiv online în perioada 1-31 martie 2021.