Joi, 22 aprilie 2021, studenții Cercului Științific de Planificare Urbană și Rurală din cadrul Facultății de Geografie a Universității din București au avut o nouă întâlnire dedicată unor subiecte care vizează domeniul dezvoltării urbane.
Invitat al acestei întâlniri de peste două ore a fost prof. univ. dr. Marcel Ioan Boloș, fost ministru al Fondurilor Europene, actualmente director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, care le-a povestit studenților despre actualele provocări și tendințe din domeniul dezvoltării urbane. Temele abordate au vizat aspecte privind dezvoltarea regională, pregătirea cadrului de dezvoltare strategică a regiunilor României, fondurile europene și modalitățile de pregătire a proiectelor de investiții la nivelul orașelor noastre.
Astfel, invitatul a prezentat proiectele de succes implementate la nivelul orașelor Cluj și Oradea, precum și al altor orașe din regiunea de Nord-Vest. Acesta a expus principalele modele de dezvoltare urbană occidentală, punând în evidență dimensiunile practice ale noțiunilor pe care studenții le învață în cadrul specializării Planificare Teritorială la nivelul Facultății de Geografie. În continuare, acesta a vorbit despre modul în care se pot realiza proiectele și care este rolul specialiștilor în procesul de pregătire și implementare, inclusiv din perspectiva accesării finanțărilor din fonduri europene. Totodată, Marcel Ioan Boloș i-a încurajat pe studenți să-și dezvolte aptitudinile din domeniul planificării teritoriale și să aibă curajul de a participa la elaborarea documentațiilor tehnice și studiilor ce stau la baza obiectivelor de investiții din domeniile regenerării și mobilității urbane.
La final, studenții au avut ocazia să adreseze întrebări, aflând astfel ce impact semnificativ au proiectele de dezvoltare asupra unei comunități, dar și că există foarte multe oportunități când vine vorba de planificarea teritoriului.




