Marți, 4 decembrie 2018, Secția de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București (IRH-ICUB) a organizat o nouă prelegere în cadrul seminarului „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară”. Prelegerea a avut loc în Sala de Conferințe a IRH-ICUB (str. Dimitrie Brândză, nr. 1), începând cu ora 17:00.
Tema prelegerii susținute de dr. Mihai Popa, cercetător la ICUB și la Institutul Max Planck de Antropologie Socială din Halle/Saale, a fost „Integrarea europeană, secularismul și apararea din punct de vedere legal a religiei in Romania”. Mihai Popa s-a concentrat asupra dezvoltării treptate a interesului față de dezbaterile pe teme juridice și de mecanismele legale de apărare a religiei în România, țară majoritar creștin-ortodoxă. Procesul de aderare la Uniunea Europeană, prin normele adoptate și instituțiile create în acest sens de statul român, a deschis unele posibilități de marginalizare a religiei în spațiul public și în politica statală, iar contestarea icoanelor ortodoxe în școli și a sistemului de înscriere la orele de religie ilustrează această situație. Apărarea religiei, din punct de vedere legal, vine astfel ca o reacție la această tendință de secularizare.
Pornind de la date obținute în urma unor interviuri și surse textuale, în cadrul evenimentului a fost prezentată o scurtă istorie a angajării contra-seculariștilor în dezbateri juridice și a interesului lor față de mecanismele legale de apărare a religiei. A fost oferită și o analiză a recentei inițiative de a constituționaliza definiția căsătoriei ca „uniunea dintre un bărbat și o femeie”. S-a arătat că atât diferitele procese de la nivel național, cât și dinamica transnațională actuală, au determinat dezvoltarea mecanismelor de apărare legală a religiei în România în contextul secularismului european.
Dr. Mihai Popa a studiat sociologie și antropologie socială la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București. În anul 2016 a obținut titlul de doctor în antropologie socială la Universitatea „Martin Luther” din Halle-Wittenberg (Halle/Saale, Germania). În prezent este deținătorul unei burse pentru tineri cercetători în cadrul Secțiunii de Științe Sociale a Institutului de Cercetare al Universității din București (ICUB). Mihai Popa este, de asemenea, cercetător asociat la Institutul „Max Planck” pentru Antropologie Socială de la Halle/Saale, în cadrul căruia și-a desfășurat cercetarea doctorală, precum și la Institutul Elen pentru Politică Europeană și Politică Externă (ELIAMEP) de la Atena. În ultimii ani, cercetarea sa s-a concentrat asupra definirii locului religiei în societatea românească de către diferiții actori sociali în relație cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și în relație cu normele și cadrul instituțional al Uniunii Europene.
Seminarele „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară” sunt organizate de dr. Diana Stanciu, membru asociat al Secției de Științe Umaniste a Institutului de Cercetare al Universității din București. Mai multe informații despre activitatea de cercetare a Dianei Stanciu pot fi accesate aici.
Mai multe informații despre seminarele „Conștiență și cunoaștere – o abordare interdisciplinară” pot fi accesate aici.


