Luni, 5 iulie 2021, Centrul de cercetare pentru istoria și circulația ideilor filosofice din cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București a organizat o nouă ediție a ciclului de conferințe filosofice. Invitatul special al ediției de luna aceasta a fost profesorul Anthony Julius. Evenimentul a avut loc începând cu ora 19:00 și a fost difuzat pe conturile de YouTube și de Facebook ale Facultății de Filosofie a UB.
Dialogul a fost prilejuit de marele interes al comunității filosofice românești față de două dintre cele mai importante cărțile ale sale, și anume Transgressions. The Offenses of Art (Thames & Hudson Ltd, 2002) și Trials of the Diaspora: A History of Anti-Semitism in England (Oxford University Press, 2010).
Dialogul cu profesorul Julius, dedicat cărților sale, a implicat abordări legale, politice și culturale ale lumii artei și va fi găzduit de Oana Șerban, director executiv al CCIIF și asistent universitar doctor la Facultatea de Filosofie a Universității din București.
„Au trecut aproape două decenii de când profesorul Anthony Julius a publicat o carte canonică pentru domeniile artei și esteticii, și anume Transgresiuni: ofensele artei. Am avut curiozitatea să aflu mai multe despre poziția lui Anthony Julius referitoare la implicațiile morale și juridice ale performance-urilor artistice, precum cele ale Marinei Abramović, și despre maniera în care interpretează unele cazuri sensibile de plagiat din lumea artei, care nu au ocolit numele lui Warhol. Profesorul Julius a avut generozitatea să ne împărtășească interesul său pentru cenzură în artă, un subiect care reprezintă tema următoarei sale cărți de autor, la care lucrează în prezent. Toate cursurile mele de estetică încep și se termină cu considerații critice asupra transgresiunilor, așa cum le-a descris profesorul Julius. Prin urmare, întreaga noastră comunitate filosofică a primit anunțul acestei discuții filosofice cu cel mai mare entuziasm și cu cea mai mare curiozitate. Personal, admir toate eforturile depuse de profesorul Anthony Julius în combaterea antisemitismului, reflectând asupra multiplelor forme ale răului din istorie și abordând în termenii cei mai echilibrați cauza morală din spatele acestor fenomene. O abordare echilibrată este singura cale către acțiuni de succes în acest domeniu. Dacă în estetică și-a creat propria tradiție care a modelat radical emergența normelor, precum și transgresiunea lor, în cadrul artei moderne și contemporane, în viața sa publică a fost pe deplin în slujba umanității. Dialogul nostru a fost una dintre cele mai mari bucurii ale carierei mele și trebuie să spun, una dintre cele mai așteptate discuții filosofice din acest an, de către studenții mei. ” (Oana Șerban)
Profesorul Anthony Julius, directorul departamentului de Drept și Artă la University College London și vicepreședinte al firmei de avocatură londoneze Mishcon de Reya, președinte al Consiliului de conducere al Oxera din noiembrie 2012. Este avocat de litigii, membru al unui număr de consilii comerciale și non-profit, personalitate academică și autor. A terminat studiile la Cambridge University și University College London.
A fost avocat în procesul de divorț al Prințesei Diana, dar și cel care a câștigat în instanță procesul reputatului istoric al Holocaustului Deborah Lipstadt împotriva lui David Irving. E un profesor dedicat și un autor apreciat pentru studiile sale în drept, istoria artei, literatură și antisemitism.
Lista publicațiilor lui Anthony Julius include următoarele titluri: T. S. Eliot, Anti-Semitism and Literary Form (prima ediție Cambridge University Press, 1995, a doua ediție Thames & Hudson, 2003), bazată pe teza lui de doctorat, “Art Crimes”, in Law and Literature (Oxford University Press, 1999) and in Dear Images: Art, Copyright and Culture (Ridinghouse 2003), “Love Poetry and the Art of Advocacy” in Critical Quarterly (John Wiley & Sons, 2003), “Dickens the lawbreaker” in Critical Quarterly (John Wiley & Sons, 2003), Idolising Pictures (Thames & Hudson 2000), Transgressions: The Offences of Art (Thames & Hudson 2002), Trials of the Diaspora: A History of Anti-Semitism in England (Oxford University Press 2010; ediție adăugită, 2012).