Universitatea din București, partener în proiectul „INTER-ASPA”

Universitatea din București, partener în proiectul „INTER-ASPA”

08 ianuarie, 2019 in Actualitate, Cercetare, Știri

Universitatea din București, în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului (INCD – ICPA), coordonează proiectul INTER-ASPA („INstrumente de modelare a proceselor de inTERfaţă Apă – Sol – Plante– Aer pentru administrarea inteligentă şi durabilă a bazinelor hidrografice şi a ecosistemelor dependente de apa subterană” – INTER-ASPA «PN-III-1.2-PCCDI-2017-0721».
Parte din PCCDI (Proiecte complexe realizate în consorţii CDI), inițiativa urmărește crearea unui ecosistem de inovare menit să susțină, pe multiple cicluri strategice, dezvoltarea domeniului de cercetare mono-disciplinară, inter-disciplinară și trans-disciplinară a proceselor de interfață dintre apă, sol, plante și aer.
Proiectul servește în mod direct implementarea legislației existente cu privire la managementul resurselor de apă și consolidează potențialul de răspuns al României la cerințele europene din domeniu. De asemenea, parteneriatul reprezintă o bază solidă pentru cercetarea românească din domeniul construcției instituționale a managementului integrat al resurselor de apă, sol, diversitate biologică și ecologică. Fundamentat pe modele matematice integrate ale proceselor de interfață și pe un sistem de monitoring integrat, proiectul urmărește să răspundă unor probleme bine precizate de management.
Universitatea din București are un rol important în cadrul proiectului, cinci absolvenți ai UniBuc ocupând, începând cu 1 decembrie 2018, poziții de tineri cercetători la Universitate, la INCD-ICPA și la Institutul de Biologie din București.
Printre obiectivele proiectului se regăsesc producerea unui pachet de servicii de mediu relevante pentru managementul integrat al resurselor de apă, sol și diversitatea biologică din România; organizarea integrată a obiectivelor de cercetare, resurselor umane și echipamentelor majore din instituțiile partenere necesare pentru producerea de cunoaștere fundamentală și aplicativă cu privire la procesele de interfață dintre apă, sol, plante și aer; întreținerea permanentă a canalelor de comunicare cu beneficiarii livrabilelor și dezvoltarea unor sisteme informaționale pentru accesul on-line la sistemele informaționale produse în proiect.
Mai multe detalii despre proiectul „INTER-ASPA” pot fi accesate aici, precum și pe pagina de Facebook a proiectului.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.