Luni, 12 noiembrie 2018, prof. univ. dr. Viorel Panaite, directorul Școlii Doctorale de Istorie a UB, a fost laureat cu unul dintre Premiile Academiei Turce de Științe (TÜBA 2018 Academy Prizes) în domeniul științelor sociale și umaniste. Distincția a fost oferită pentru contribuțiile sale semnificative în cercetarea dreptului otoman, în special pentru studiile sale privind dreptul păcii și al războiului și regimul capitulațiilor (ahdname).
Alături de profesorul Viorel Panaite, Academia Turcă de Știință i-a premiat anul acesta și pe Bold Luvsandorj, de la Academia Mongolă de Științe, tot pentru contribuții în domeniul științelor sociale și umaniste, pe Jackie Y. Ying, de la Massachusetts Institute of Technology și Singapore Institute of Bioengineering and Nanotechnology, pentru activitatea sa în domeniul științelor fundamentale și inginerești, și pe Fatih Mehmet Uckun, de la Minnesota University și Ares Pharmaceuticals, pentru contribuții deosebite în domeniul științelor vieții și ale sănătății.
TÜBA Academy Prizes sunt decernate anual unor cercetători cu realizări originale, inovative și revoluționare în trei domenii științifice. Nominalizările sunt făcute de membrii TÜBA sau de academii și alte instituții de științe din lume invitate să facă nominalizări.
Premiile includ câte o medalie a Academiei și câte un premiu de 30.000 de dolari și vor fi înmânate într-o ceremonie specială care se va ține la palatul prezidențial.