„În timpul Facultății de Istorie, am avut norocul de a întâlni şi de a învăța de la profesori cu adevărat interesanți” – interviu cu Mihai Ochetan

În cadrul celei de-a șaptea Gale a Premiilor Senatului, desfășurată la finalul anului 2022, Mihai Ochetan, absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității din București, a câștigat premiul pentru „Cea mai bună lucrare de licență în domeniul Științelor Umaniste”.

Lucrarea, intitulată „Portretele unui monarh în Exil: imaginea Regelui Mihai I în presa românească de la clișeele comuniste la reconcilierea post-decembristă (1947-1997)”, a fost coordonată de conf. univ. dr. Matei Gheboianu.

În prezent, student la programul de masterat „Istorie, Resurse Culturale și Patrimoniu în Societatea Contemporană”, laureatul  își propune să urmeze o carieră în domeniu, fiind motivat atât de pasiunea sa pentru istorie, cât și de dorința de a valorifica cunoștințele asimilate în domeniu de-a lungul anilor. Totodată, Mihai a fost student senator la Universitatea din București, și este vicepreședinte al Asociaţiei Studenților la Istorie „Dacia” – ISHA Bucharest, fost secretar general adjunct la Uniunea Studenților din România (USR) și student consilier al Facultății de Istorie. De asemenea, în ceea ce privește experiența și pasiunile sale, Mihai este și autorul unui roman polițist, „O crimă regizată”, publicat în anul 2019 la Editura ePublishers.

Despre provocările din spatele redactării unei lucrări de licență cu o temă complexă, de actualitate, despre una dintre cele mai iubite figuri istorice contemporane de către români, despre ambițiile și planurile de viitor în cercetare, ne vorbește chiar Mihai Ochetan.

„Apreciind faptul că lucrarea elaborată de domnul Mihai Ochetan depășește cu mult standardele pentru o lucrare de finalizare a studiilor de nivel licență, susținem ca ea să fie luată în considerare pentru premiile Senatului Universității din București”, a conchis profesorul Gheboianu.

Reporter: Ați câștigat, în cadrul celei de-a șaptea ediții a Premiilor Senatului Universității din București, distincția pentru „Cea mai bună lucrare de licență” în domeniul Științelor Umaniste. Ce v-a motivat să participați la această competiție și ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Mihai Ochetan: Îmi amintesc perioada în care eram senator și, în timpul înscrierilor și candidaturilor pentru Premiilor Senatului, trebuia să fac parte din Comisia pentru Științe Umaniste. Mi s-a părut ceva interesant. Dar am rămas cu treaba asta în minte, că mi-aș dori să ajung și eu acolo cândva. Anul trecut, în perioada de înscrieri, i-am scris domnului profesor Gheboianu că aș vrea să particip, mi-a răspuns, cumva neașteptat – pentru că nu știam neapărat câtde bună sau nu este din punct de vedere științific– cu „Nu mai bine mă lași pe mine să te înscriu?”. A fost, ca să zic așa, un boost de încredere în sine.

Premiul pentru mine a însemnat două lucruri: pe de o parte, o modalitate de a demonstra că istoria nu este un domeniu plicticos și că nu înseamnă doar ani și războaie, așa cum se crede în mod eronat de multe ori, și, pe de altă parte, că sunt pe drumul cel bun pentru cariera pe care îmi doresc să o am.

R.: Cercetarea dumneavoastră „Portretele unui monarh în Exil: imaginea Regelui Mihai I în presa românească de la clișeele comuniste la reconcilierea post-decembristă (1947-1997)”, a fost coordonată de conf. univ. dr. Matei Gheboianu, un reputat specialist care are ca domenii de interes științific Istoria comunismului în România, Istoria învățământului și Mass media în comunism și postcomunism. Cum a decurs colaborarea cu domnul profesor?

M.O.: Ne-am distrat! A fost o perioadă îndelungată și acest lucru ne-a permis să ne cunoaștem mai bine, ceea ce a ajutat la a lucra împreună.

Îl sunam mereu, de câte ori simțeam că nu ajung nicăieri. Și ne vedeam, discutam și, în cele din urmă, găseam soluții. Plus că lucram pe domeniul de specializare al dânsului – presa – care a ajuns și pentru mine o pasiune inclusiv datorită interacțiunii de acum.

R: Ce v-a determinat să alegeți această temă de cercetare complexă și de ce v-ați oprit asupra informațiilor documentare privind figura emblematică a Regelui Mihai ?

M.O.: Totul începe cu un „De ce?”. În cazul meu, am pornit de la problema aceasta pe care o vedem și astăzi în societate, o împărțire foarte dură de multe ori între pro și contra monarhie, mai ales contra. Am avut rude care îmi povesteau câte rele a făcut regele, ceea ce contravenea a ceea ce știam eu, ce învățasem, ce documentasem.

Și atunci era clar că problema pleacă de undeva, părerile acestea au fost create cumva, în comunism. Cum presa a fost o modalitate eficientă de manipulare, mi-am găsit răspunsul: ce auzim astăzi despre Familia Regală am descoperit scris încă din anii ’50. Este o serie de clișee care s-a moștenit și perpetuat. Cât despre Majestatea Sa Regele Mihai, poate este vorba și de interesul pe care povestea Sa mi l-a stârnit de-a lungul timpului.

R.: Cât de mult timp a necesitat documentarea, agregarea și interpretarea datelor și ce dificultăți ați întâmpinat în elaborarea lucrării?

M.O.: Poate cea mai mare dificultate a fost „pana de idei”. Au tot fost momente în care pur și simplu nu știam cum să continui – aici m-a salvat și domnul profesor Gheboianu de multe ori, cu sfaturi, cu direcții de urmat.

În unele puncte m-am detașat, am considerat că e cel mai sănătos, două săptămâni nu m-am mai atins de nimic, aveam nevoie și de pauze. O cronologie a finalizării tezei ar spune că am început de prin vară să citesc lucrări ca să îmi fac o idee, iar a scrie propriu-zis am început prin luna decembrie 2022, cu toate pauzele, fie ele de odihnă sau datorate perioadelor petrecute în arhiva Bibliotecii Central Universitare. Această parte a fost poate cea mai complexă, am trecut prin 20 de ani de cotidiene, pagină cu pagină. Pentru perioada pre-1947 a fost mai simplu, există baze de date online.

În fine, a urmat citirea fiecărui articol, realizarea statisticilor cantitative cu privire la numărul de apariții anuale a Regelui în presă, iar la final, partea mea preferată: interviurile. Am avut plăcerea de a asculta poveştile a trei jurnalişti cunoscuți pentru abordarea subiectului: Vartan Arachelian, Tia Şerbănescu şi Sergiu Andon.

R.: După cum a remarcat și coordonatorul lucrării dumneavoastră, lucrarea conține o prezentare a mijloacelor utilizate de către presa comunistă, atât în perioada regimului Dej, cât și în perioada Nicolae Ceaușescu? Cât de dificil a fost să aveți acces la aceste surse, să vă readaptați la un alt mod discursiv?

M.O.: Din fericire, a descoperi şi a înțelege mijloacele de manipulare utilizate de regim nu sunt un subiect ascuns, există lucrări pe acest subiect, cărora li se adaugă şi legislația comunistă a cărei interpretare determină şi un mod de lucru, evident. Cât despre stilul discursiv, Facultatea de Istorie a UB ne învață să analizăm un subiect în contextul său istoric, așadar din perspectiva gândirii acelor vremuri, practic să nu judecăm ce şi cum se făcea prin prisma modului în care astăzi suntem obişnuiți să decurgă diferite situații.

R: Care sunt concluziile cercetării dvs. și în ce fel influențează acestea studiile în domeniu? Ce deschidere există spre acest domeniu în spațiul românesc, dar și în cel internațional?

M.O.: Ceea ce am încercat eu să demonstrez a fost, pe de o parte, modul, sau modurile, în care regimul a alterat imaginea Regelui Mihai şi nu numai, a întregii Familii Regale până la urmă, şi pe de alta, moştenirea acestor comportamente şi în perioada post-Revoluție. Este ceva ce nu s-a întâmplat doar Familiei Regale, dar subiectul este cu atât mai interesant cu cât anii ’90 și regimul de atunci au născut mituri fantastice. Mituri care au devenit adevăruri pentru o parte a populației, mai ales cea a cărei interacțiuni cu ideea de monarhie a fost limitată la ceea ce scria presa.

R.: Care sunt acei profesori care v-au marcat în mod deosebit în timpul studiilor și în ce mod au contribuit aceștia la evoluția dumneavoastră profesională și personală?

M.O.: E complicat, pentru că am avut norocul de a întâlni şi de a învăța de la profesori cu adevărat interesanți, aș putea spune. Pentru că fiecare are o poveste, o pasiune și un stil aparte, așa că, per total, facultatea în sine a avut un impact major asupra mea. Dar pentru că nu vreau să pierd pe cineva din vedere, mă voi limita la a spune că fiecare a contribuit într-un fel, iar cei mai apropiați știu că îi apreciez cu atât mai mult pentru sprijin.

R: Ce carieră v-ați dori să urmați pe viitor și care sunt motivațiile din spatele acestei alegeri?

M.O.: Aspir la o carieră didactică și, cu puțin noroc, la una universitară. Îmi place să îi ajut pe ceilalți să înțeleagă logica din spatele evenimentelor și nu numai. Plus că simt că am destule de spus, iar partea aceasta pe care am urmărit-o în ultimii ani, monarhia, deși este un subiect preferat de mulți, este în egală măsură foarte rar abordat în instituțiile de învățământ. Iar dacă este abordat, e aceeași placă învechită.

R.: În opinia dvs., inițiativele precum Premiile Senatului Universității din București încurajează mediul academic spre inovare și spre obținerea de noi performanțe? Cum credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din București?

M.O.: Orice inițiativă care se centrează pe studenți este încurajatoare. Important nu este neapărat ce, ci mai degrabă cât de des ar trebui să implicăm studenții în astfel de activități. Pentru că realitatea este că avem nevoie de ajutor, avem nevoie de contexte care să ne învețe, dar care să ne și promoveze munca. Desigur, excelența didactică poate fi stimulată nu doar prin concursuri, ci și prin crearea unui mediu accesibil studentului, indiferent de posibilitățile sale, care să pună accent pe calitate, singurul preț pe care studentul ar trebui să îl plătească.