În perioada 22-26 iulie 2019, la Sultana (Călărași), are loc primul eveniment din seria “ArchaeoSciences Summer Schools”, intitulat “Introduction in Bioarchaeology. Zooarchaeology & Archaeobotany”. Evenimentul este organizat de platforma ArchaeoScience#RO din cadrul Institutului de Cercetare al Universității București, în colaborare cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Municipiului București, Muzeul Dunării de Jos Călărași și Muzeul Civilizației Gumelnița Oltenița.
Seria “ArchaeoSciences Summer Schools” reprezintă o inițiativă nouă, dedicată studenților, masteranzilor și doctoranzilor, cu scopul realizării unor cursuri introductive legate de trendurile actuale din cercetarea interdisciplinară a trecutului, prin prisma metodelor specifice domeniului ArchaeoSciences.
Evenimentul își propune să reprezinte o introducere în domeniul bioarheologiei, mai precis în direcțiile de studiu ale carpologiei, palinologiei, zooarheologiei, malacologiei și arheoihtiologiei.
Școală de vară este dedicată studenților, masteranzilor și doctoranzilor de la Universitatea din București, Paris 1 – Panthéon-Sorbonne University și University South Florida, prezenți la săpăturile arheologice din situl Sultana – Malu Roșu. Aceștia vor fi îndrumați de specialiștii dr. Diana Hanganu (Platforma ArchaeoScience#RO, ICUB), dr. Valentin Radu (Muzeul Național de Istorie a României), Mihaela Golea și Dr. Adrian Bălășescu (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”).
Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.




