Coronavirusu’ și echitatea | Gelu Duminică

Acum, că toți cei de 65 de ani sunt obligați să rămână în case, orice om întreg la cap se întreabă cine, și mai ales cum, va avea grijă de ei astfel încât oamenii aceia să aibă o viață cât se poate de normală. Și nu vorbim despre toate persoanele de peste 65 de ani ci, în primul rând, despre cei cu care soarta nu a fost atât de darnică încât să aibă un copil sau o rudă care să-i poată ajuta. Aseară târziu, Guvernul a oferit niște răspunsuri parțiale.

Măsurile luate pentru a lupta cu răspândirea virusului COVID 19 sunt necesare. Izolarea, distanțarea fizică, asigurarea igienei și o gândire pozitivă sunt obligatorii dacă vrem să nu mergem pe urmele Spaniei sau, Doamne-ferește, pe cele ale Italiei. Toate aceste solicitări pot fi internalizate și asumate, cu precădere, de cei din middle-class și upper-middle-class, care-și ”permit” să pună în practică aceste restricții fără a avea senzația că-și vulnerabilizează familia, însă ce facem cu cei care sunt în situația în care, dacă nu muncesc ziua, nu vor avea ce pune pe masă copiilor seara? Ce facem cu cei care nu pot menține o igienă riguroasă, pentru ei și pentru copiii lor, pentru că nu au acces la apă (potabilă)? Ce facem cu cei care stau în locuințe extrem de vulnerabile, sau, și mai rău, stau pe străzi? Cum îi vom sprijini pe cei care trăiesc la limita subzistenței și care, în aceasta perioadă, sunt în imposibilitatea de a-și procura veniturile necesare?

Întrebările pot continua, însă mesajul este același, și anume că pentru mine este cert faptul că marii pierzători ai acestei crize sunt și vor fi persoanele cele mai vulnerabile. De ce sunt, și mai ales de ce vor fi, voi încerca să explic pe scurt în cele ce urmează.

În România, nu toți cetățenii sunt egali în fața pandemiei

Peste 23% din populația României trăiește în stare de deprivare materială severă (INS, 2019^[1]). Adică peste 4,6 milioane de cetățeni. 32% dintre ei sunt copii. Alți aproximativ 25% sunt tineri între 18-24 de ani.

În anul 2018, 45,9% din populaţia României era incapabilă, din punct de vedere financiar, să facă faţă unor situaţii neprevăzute, adică nu existau economii sau alte resurse care să poate fi folosite în caz de urgență (INS).

În anul 2018, cele mai puternic afectate de sărăcie au fost familiile cu 3 copii sau mai mulți (53,4% dintre aceştia) și familiile monoparentale (41,6%).

Ei bine, pentru acești oameni, și pentru mulți alții, izolarea înseamnă și condamnarea la o sărăcie și mai mare. ”Stai acasă”, chiar dacă este înțeles și parțial aplicat, aduce cu sine reala posibilitate ca mâine toata familia să nu mai aibă ce mânca. Și atunci, ce poate face adultul pus într-o astfel de situație? Trebuie să aleagă între două rele: posibilitatea unei infectări sau siguranța unei înfometări. De cele mai multe ori, în lipsa unui suport solid, adultul aflat într-o astfel de situație alege să-și riște sănătatea sperând că va putea pune pâine pe masa copiilor.

Măsurile promovate pentru combaterea CODIV 19 nu sunt echitabile. Pentru clasa de mijloc, a sta în casă este provocator însă în niciun caz nu este egal cu pericolul de înfometare. Pentru cei vulnerabili, contactul cu vecinii, rudele, consătenii etc., este obligatoriu pentru a putea crea premisele contractării ”cu ziua”, munca în agricultura sau în construcții (zonele economice cu un număr foarte mare de zilieri) neputând fi făcută ”on-line”. În nici un caz nu susțin ideea ca unele categorii să fie exceptate de la regulile impuse prin ordinele militare, ci am în vedere nevoia ca acești oameni să primească suportul centrat pe nevoile lor astfel încât să fie cât mai puțin dornici să încalce regulile, mânați de nevoia de-a supraviețui. Pachetul de asistență și acompaniere socială pentru grupurile vulnerabile este o nevoie urgentă la care Guvernul trebuie să răspundă imediat. Altfel riscăm anomia sau menținerea focarelor, pentru că oamenii vor încerca să eludeze regulile.

Faptul că, până în acest moment, s-au prezentat măsurile avute în vedere pentru susținerea domeniul economic și bancar este lăudabil. Însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să neglijăm principala resursă pe care o avem, respectiv oamenii. Iar siguranța lor medicală trebuie să fie susținută și de siguranta lor funcțională.

Educație on-line pentru bogați. Oricum ăia amărâți nu veneau!

Dreptul la educație este garantat de Constituție. Ce ne facem însă când, pentru a avea acces la educație, ai nevoie de o tabletă și de conexiune bună la internet?

În ultimele zile am stat de vorbă cu zeci de directori care coordonează școlile pe care noi, cei de la Fundația Agenția Împreună, le sprijim. În medie, cam 30% dintre copiii care sunt înscriși în aceste școli nu pot participa, din varii motive, la cursurile oferite prin sistemul on-line. Principalul motiv invocat este cel economic, și anume că părinții lor nu își pot permite achiziția echipamentelor necesare conectării la platformele electronice. În plus, participarea și performanța copiilor vulnerabili trebuie să fie susținută și de elemente non-cognitive, care sunt destul de limitate în situația de față. Dacă adăugăm și faptul că în educația on-line sprijinul părintelui este fundamental, părinte care, în zonele vulnerabile, nu valorizează el însuși educația așa cum credem mulți dintre noi, rețeta eșecului pare garantată. În atare condiții, este foarte probabil ca acest categorie de copii să aibă parte de un act educațional și mai de slabă calitate decât cel la care au fost expuși până în momentul apariției acestei crize sanitare, lucru care nu poate decât adânci clivajul de dezvoltare. Până în acest moment, guvernanții nu au anunțat nicio măsură care să sprijine accesul la educație al copiilor care provin din medii vulnerabile și nici alte măsuri care să-i ajute să dezvolte competențele necesare în viitoarea viață de adult activ.

Semne bune coronavirusu’ n-aduce

Încetinirea motoarelor economiei românești, generată de măsurile care pot fi cuprinse în sintagma “Stai acasă”, aduce criza economică mai aproape decât ne puteam imagina acum un an. Multe companii mici și mijlocii vor fi serios afectate de ceea ce se întâmplă în aceste zile și este foarte probabil, în condițiile în care aceasta criză sanitară durează suficient de mult, ca parte dintre ele să fie nevoite să-și închidă activitatea în viitorul foarte apropiat. Dacă acest scenariu va fi cel care se va întâmpla, creșterea numărului de persoane vulnerabile pe care România îl are este o certitudine. Investițiile în redresarea economică se vor realiza în detrimentul politicilor care promovează echitatea socială și promovarea incluziunii, pentru simplu motiv că România nu-și va permite să susțină ambele direcții. România nu era în cea mai bună situația macroeconomică nici înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că atunci când aceasta va putea fi controlată, economia va gâfâi extrem de serios. Presați de politicile populiste luate în ultimii ani, guvernanții vor fi și mai tentați să nu susțină o distribuire a resurselor echitabilă și vor amâna orice creștere de venit și suport social, alegând să susțină economia cu speranța că, o dată cu creșterea veniturilor bugetare, vor putea reveni la formele actuale de sprijin și la îndeplinirea promisiunilor care vor fi “amânate”. Pe termen scurt există reala posibilitate ca tensiunile venite din zonele afectate de criza economică să poată fi gestionate. Pe termen mediu însă, în condițiile în care revenirea din criza va dura câțiva ani, vom asista la tensiuni sociale mari care, foarte ușor, se pot transforma în anomie. Dacă luăm în calcul și de faptul că, foarte probabil, în contextul pandemiei, regulile europene privind circulația forței de muncă la nivel intracomunitar vor fi chestionate și, pentru o anumită perioadă, libera circulație va fi serios afectată, este foarte probabil ca foarte mulți dintre cei care s-au întors în aceste zile în țară să nu mai poată pleca. Acestă posibilă realitate va genera o presiune suplimentară atât pe piața muncii românească dar, mai ales, pe sistemul de protecție și asistență socială.

Nu în ultimul rând, din punctul meu de vedere, cel mai mare pericol este cel reprezentat de întărirea discursului naționalist și anti-european. Foarte mulți politicieni locali vor încerca să fructifice electoral ceea ce (nu) se întâmplă acum. Așa s-a întâmplat și după Marea Criză din anii 30, așa este foarte probabil să se întâmple și după Corona-Criză. Păturile vulnerabile, care vor fi cele mai afectate, atât de efectele medicale cât mai ales de cele economice, vor fi tentate să susțină astfel de lideri care vor poza în salvatorii și prietenii lor.

Ceea ce este aproape sigur este că România de după aceasta pandemie nu va mai arăta la fel ca cea de la începutul anului 2020. Dacă alegem să adâncim clivajele, cu siguranță bine nu ne va fi. Dacă vom înțelege că societatea românească este una diversă din punct de vedere social și vom pune în practică măsuri echitabile astfel încât fiecare cetățean român să simtă că este protejat și respectat de stat, România va fi mult mai solidară și, implicit, mai puternică.

[1] https://insse.ro/cms/sites/default/files/field/publicatii/dimensiuni_ale_incluziunii_sociale_in_romania_2018.pdf

Articol semnat de Gelu Duminică, doctor în sociologie al Universității din București și cadru didactic asociat al Facultății de Sociologie și Asistență Socială. În ultimii 20 de ani a coordonat activitatea Fundației Agenția de dezvoltare comunitară ”Împreună”, fundație care sprijină dezvoltarea celor mai dezavantajate comunități din România, cu un accent pe comunitățile de romi.