Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 26 mai 2025, la prelegerea Geneza „minții moderne”. Prima revoluție: Leonardo și „sistemul lumii”, susținută de lect. univ. dr. Luigi Bambulea de la Universitatea Națională de Arte din București.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00 și va defășura în format hibrid, atât în Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (str. Pitar Moș nr. 7-13, etajul I, București), cât și online pe platforma Zoom.
Luigi Bambulea (n. 1986) este lector al Universității Naționale de Arte din București, unde este titularul cursului de istoria artei universale, și cercetător științific în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române din București (din 2018). Este doctor în arte vizuale cu o teză consacrată avangardei istorice (UNARTE, 2023), precum și doctor în filologie cu o teză consacrată memoriei culturale (Universitatea din București, 2021). A absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Istoria și Teoria Artei în cadrul UNARTE (București, 2014), Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura română – Literatură universală și comparată, în cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, 2009), și Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, în cadrul aceleiași universități (2009). Studiile sale universitare sunt completate de un master în teoria literaturii, încheiat cu o disertație despre istoria ideii de geniu (Facultatea de Litere a Universității din București, 2013).
A publicat Artă și epifanie. Construcție, discurs și viziune în „Adorația Magilor” de Leonardo da Vinci (Eikon, București, 2024), volum care a fost distins cu Premiul „Marian Papahagi” al Universității Babeș-Bolyai și al Centrului Cultural Italian din Cluj, respectiv al Ambasadei Italiei și al Institutului Italian de Cultură din București. A tradus și a postfațat Literatura în pericol de Tzvetan Todorov [2007] (Art, București, 2011). Este redactor principal al UNA, publicație științifică a Universității Naționale de Arte din București (una.unarte.org). Este consultant științific al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române. A fost redactor, redactor-șef adjunct și redactor-șef al publicației universitare / culturale Verso.
Comunicarea Geneza „minții moderne”. Prima revoluție: Leonardo și „sistemul lumii” invită la o reflecție dedicată unui fenomen cultural decisiv de la finele „eonului” medieval. Abordarea se înscrie în clusterul disciplinar al studiilor vizuale, dar se situează, mai precis, la intersecția câtorva discipline și metode: istoria ideilor, istorie intelectuală, istoria culturii, istoria artei, anatomie (artistică), istoria științei, filosofia minții, știință cognitivă, epistemologie.
Prelegerea se concentrează asupra modului în care Leonardo da Vinci a contribuit la tranziția culturii occidentale de la paradigma medievală la paradigma timpuriu modernă. Anticipând, se poate preciza că Leonardo se desparte (lent, deși programatic) de modelul mental (și artistic) medieval la multiple niveluri: prin interesul irepresibil (și respectul aproape sacru) pentru fenomenele naturii, prin înțelegerea cauzală și capacitatea de a extrage legi generale din fenomene observate, prin disponibilitatea (și chiar nevoia) de a corela fenomene aparent incongruente, precum și printr-o gândire critică și analitică, de tip interdisciplinar.
Rezultatul eminent al acestui profil mental și profesional a fost nu doar o producție artistică remarcabilă, ci, mai ales, descoperirea echivalențelor dintre formele și fenomenele naturale fundamentale și, în consecință, o intuiție privitoare la unitatea tacită din spatele morfogenezei perpetue din natură (deja fizica clasică – de la Newton la Maupertuis – va numi această unitate holistică sistem al lumii.) Acestea au fost posibile, în ceea ce îl privește pe Leonardo, printr-o prealabilă reînțelegere a actului înțelegerii.
Cu ajutorul unui impresionant dosar iconografic, se vor urmări traseele pe care, la finele Quattrocento și în prima jumătate din Cinquecento, un „omo sanza lettere” (dar, cu toate acestea, un gânditor veritabil) va accelera o evoluție științifică, intelectuală și, înainte de toate, cognitivă deja pe rol chiar înaintea nașterii sale.




