„Toți profesorii Facultății de Litere îmi sunt dragi și de la fiecare am învățat ceva”, interviu cu Elena Ion, alumnă a Universității din București

„Toți profesorii Facultății de Litere îmi sunt dragi și de la fiecare am învățat ceva”, interviu cu Elena Ion, alumnă a Universității din București


Premiată cu distincția „Alumna anului 2018”, Elena Ion a absolvit studiile de licență, masterat și doctorat la Facultatea de Litere a Universității din București, iar activitatea pe care a desfășurat-o după finalizarea studiilor este cuprinzătoare. Printre altele, doamna Ion a pus bazele unei reviste interdisciplinare şi interculturale, numită Doc.Eu.

Dincolo de această activitate editorială, doamna Ion s-a remarcat şi printr-o bogată activitate de cercetare, fiind colaborator al Muzeului Naţional al Literaturii Române, timp în care a desfăşurat o importantă cercetare arhivistică. Nu în ultimul rând, Elena Ion este implicată în proiecte de voluntariat cu impact social-cultural, fiind voluntar al Bibliotecii Metropolitane de mai mulţi ani și coordonând, după absolvirea studiilor la Universitatea din București, ateliere de lectură şi de limbă franceză pentru copii în cadrul proiectului Bibliovacanţa.

Și pentru că drumul parcurs de Elena Ion de la studentă la alumnă este unul plin de provocări și unul în care ambiția a fost cuvântul cheie, doamna Ion a acceptat să ne împărtășească cele mai importante momente ale acestui parcurs.

Reporter: Ați fost desemnată, în cadrul celei de-a doua Gale a Premiilor Senatului UB, alumna anului 2018 la categoria Științe Umaniste. Ce înseamnă pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Elena Ion: Mă simt onorată că am primit acest premiu din partea Universității din București, locul unde revin cu emoție de fiecare dată când sunt invitată. Premiul are o valoare sentimentală, este o recunoaștere a muncii de cercetare și a strădaniilor mele de a aduce o schimbare în comunitatea Literelor bucureștene. Mă stimulează, dar mă și obligă să fac performanță.

R: Ați urmat studiile de licență, masterat și doctorat la Facultatea de Litere a Universității din București. Ce v-a determinat să rămâneți consecventă în alegerea Facultății de Litere?

E.I.: Pentru mine, Facultatea de Litere are un farmec aparte: este un loc istoric, unde s-au format generații întregi. Când spui Facultatea de Litere, te gândești la atmosfera Sălii de Lectură, la scările în spirală și la minunatele candelabre. Trecând peste sentimentalisme, am rămas consecventă pentru că, la nivelul masterului, programele de studii au fost revizuite, stârnesc interesul, iar profesorii sunt bine pregătiți.

R: După finalizarea studiilor, ați pus bazele unei reviste interdisciplinare şi interculturale, numită Doc.Eu. Ce își propune revista și cui se adresează?

E.I.: Într-adevăr, împreună cu buna mea prietenă, Marinela Oprea, am fondat revista interdisciplinară Doc.Eu. Acesta era un vis mai vechi al nostru, din perioada când eram doctorande și participam la conferințe și colocvii internaționale. Ne simțeam copleșite de activitatea prolifică a cercetătorilor străini, de programele lor de cercetare și de viziunea lor interdisciplinară. Ne-am propus să facem ceva pentru a stimula apetitul doctoranzilor români pentru cercetare. Astfel s-a născut revista noastră. Publicația se adresează tuturor membrilor comunității academice, iar scopul este ca în jurul acestei reviste să se formeze o serie de tineri cercetători, capabili să se implice în proiecte de cercetare, să atragă fonduri europene, să schimbe percepția despre învățământul românesc.

R: Pe de altă parte, ați fost și colaborator al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Ce ne puteți spune despre această colaborare?

E.I.: Cu Muzeul Național al Literaturii Române am avut o colaborare fructuoasă de câteva luni, perioadă în care am lucrat la un proiect despre biografia scriitoarei Sorana Gurian, o figură excentrică și controversată a lumii literare interbelice și postbelice. În cadrul acestui proiect, sponsorizat de Muzeul Literaturii, am făcut cercetări la Biblioteca Națională a Franței, Arhivele Parisului, CNSAS și Arhivele Județene Iași, cu rezultate importante. Cumulând indiciile, am reușit să trasez destinul acestei scriitoare blamate de unii, dar admirate de alții. La Biblioteca Națională a Franței, am descoperit zece scrisori inedite ale Soranei Gurian către filosoful Gabriel Marcel, absolut savuroase. Acestea ne introduc în atmosfera exilului, a presei pariziene și a intrigilor țesute de scriitori. Studiul în Arhivele Securității a confirmat zvonurile despre activitatea de agent dublu, poate chiar triplu, a Soranei Gurian din timpul războiului. Rezultatele cercetării vor fi publicate în numărul 2/2018 al revistei „Manuscriptum”. Pe această cale, țin să mulțumesc domnului Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, care a avut amabilitatea de a-mi susține proiectul.

R: Există, pe parcursul activității dumneavoastră, un moment pe care îl considerați ca având o relevanță deosebită în evoluția dumneavoastră profesională?

E.I.: Nu știu dacă este vorba de un moment, ci mai degrabă de câteva locuri: Biblioteca Academiei și Muzeul Național al Literaturii Române. Aici am studiat corespondența dintre Hortensia Papadat-Bengescu și diverse personalități ale epocii. Contactul cu manuscrisele, cu intimitatea scriitorului m-a făcut să realizez că mi-ar plăcea să mă implic în proiecte de cercetare, ceea ce am și făcut după finalizarea studiilor.

R: Care sunt acei profesori care v-au marcat în mod deosebit în timpul studiilor și în ce mod au contribuit ei la evoluția dumneavoastră profesională și personală?

E.I.: Toți profesorii Facultății de Litere îmi sunt dragi și de la fiecare am învățat câte ceva, în special din criticile dumnealor, însă trei dintre aceștia mi-au marcat existența: doamna profesor Elena Zaharia-Filipaș, regretatul Florin Manolescu și domnul profesor Liviu Papadima. Elena Zaharia-Filipaș m-a impresionat prin acribia cu care a cercetat literatura feminină și sufletul femeii, prin obiectivitatea cu care ne prezenta fiecare scriitoare. Inegalabilul Florin Manolescu preda la vremea respectivă un curs despre literatura exilului. Mi-a plăcut modul în care îmbina hermeneutica textului cu picanterii despre personalitățile exilului românesc, cu  care a purtat o bogată corespondență. A fost primul meu contact serios cu exilul, extrem de util în timpul programului de cercetare derulat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române. Domnul Papadima, deși considerat „un profesor lejer”, s-a dovedit a fi extrem de exigent și de atent cu fiecare frază. Însă exigența nu vine din dorința de a-și stânjeni studenții, ci pentru a-i determina să evolueze. De altfel, ea este compensată de marea libertate pe care domnul profesor o acordă studenților. Aceștia „au dreptul” să-și aleagă profesorii din comisia de îndrumare, să-și stabilească ritmul de lucru și să-și susțină ideile și concluziile, chiar și atunci când ele vin în contradicție cu cele ale profesorului.

R: Sunteți implicată și în diverse proiecte de voluntariat cu impact social-cultural. Între acestea, sunteți voluntar la Biblioteca Metropolitană de mai mulți ani. Ce v-a determinat să alegeți Biblioteca Metropolitană?

E.I.: A fost pură întâmplare, cred că locul m-a ales pe mine: în 2013, bibliotecara de la filiala Dimitrie Cantemir m-a întrebat dacă nu mi-ar plăcea să desfășor niște activități pentru copii, în regim de voluntariat. Am dat curs invitației și așa s-au născut atelierele de vacanță. În timp, s-au alăturat și alți voluntari. Am format o echipă solidă, s-au născut prietenii, am trăit momente unice și am crescut în bibliotecă două generații de copii. La vremea aceea nu am realizat importanța muncii noastre, am fost călăuziți de entuziasmul specific vârstei.

R: Aveți un sfat pentru tinerii care sunt astăzi studenți ai Universității din București (și nu numai)?

E.I.: Da, să își scrie destinul, să nu lase hazardul să hotărască în locul lor. De obicei, studenții așteaptă să fie remarcați și propulsați într-o carieră academică. De cele mai multe ori nu se întâmplă astfel. De altfel, universitățile și instituțiile de cultură nu au capacitatea de a absorbi atâția absolvenți. Sfatul meu este să exploreze și domeniile conexe (management cultural, de pildă), să se implice în proiecte, să experimenteze și, cu siguranță, își vor găsi vocația.

R: Ce credeți că poate face Universitatea din București pentru a stimula excelența în educație și cercetare?

E.I.: Nu știu cum se desfășoară lucrurile în domeniul Științelor Exacte, însă pentru Științele Umaniste, Universitatea ar trebui să implice studenții, încă din perioada licenței, în programe serioase de cercetare, în parteneriat cu alte instituții de cultură: biblioteci, muzee, arhive. Desigur, există perioada de practică, însă aceasta se concretizează doar printr-un calificativ în catalog, ceea ce nu este deloc atractiv pentru student. Cel puțin, pentru mine nu a fost și, de cele mai multe ori, „am chiulit” de la orele de practică. Mult mai târziu am descoperit că îmi place să lucrez în arhive. Dacă în urma acestor stagii de practică ar rezulta niște volume colective, niște studii, niște articole, poate că ar fi mai interesant. Vorbind din punctul de vedere al absolventului, mi-ar plăcea ca Universitatea să propună sau să sponsorizeze proiecte de cercetare și pentru absolvenții care nu lucrează în Universitatea din București.

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.