fbpx

Expoziția „Universitatea și universitarii bucureșteni în vremea Marelui Război și a Unirii din 1918” la Muzeul Universității din București inaugurată în an centenar

Expoziția „Universitatea și universitarii bucureșteni în vremea Marelui Război și a Unirii din 1918” la Muzeul Universității din București inaugurată în an centenar

18 decembrie 2018 în Slider principal

Muzeul Universității din București a inaugurat miercuri, 12 decembrie 2018, expoziția temporară „Universitatea și universitarii bucureșteni în vremea Marelui Război și a Unirii din 1918”, demers care ilustrează rolul Universității în perioada Primului Război Mondial și a Unirii din 1918. Inaugurarea a avut loc în holul Muzeului din Palatul Facultății de Drept (B-dul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46) în prezența prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rectorul Universității din București, și a numeroși membri ai comunității academice a UB.
Așa cum a subliniat conf. univ. dr. Florentina Nițu, decan al Facultății de Istorie a UB și unul dintre realizatorii proiectului, expoziția reconstituie atât „un destin instituțional, cât și destine individuale ale universitarilor care au contribuit la momentul 1918”, demonstrând că „Universitatea a fost parte componentă importantă a demersului pentru unitate națională, iar vocile profesorilor Universității s-au auzit până departe, în Franța, în Anglia, în Italia, în Statele Unite, după cum studenții Universității au luptat și unii dintre ei chiar și-au dat viața pentru acest gând de unitate a românilor.”
Expoziția, compusă din zece panouri, reconstituie viața comunității universitare bucureștene din mai multe perspective, abordând teme precum structura Universității în perioada neutralității, situația ei în timpul ocupației germane și în anul 1918 sau activitatea asociației „Acțiunea Națională”, din care au făcut parte numeroși profesori și studenți ai Universității și care avea scopul de a-i convinge pe decidenții politici ai momentului să intre în război pentru unirea teritoriilor românești.
Alte subiecte prezentate vizează misiunea universitară în străinătate, urmărind acțiunile profesorilor care au ales calea Europei apusene pentru a milita în favoarea ideii de unitate națională, dar și pe cele ale profesorilor care au rămas în țară în perioada 1914-1918: de la profesorii care au luptat în prima linie pe front la cei au dus lupta împotriva tifosului exantematic și a altor boli aduse de război. Printre studiile de caz ilustrative incluse în expoziție pot fi amintite cel al profesorului Ioan Cantacuzino, care a condus spitalele militare din Moldova, al profesorului Victor Babeș, care a rămas în București să lupte contra tifosului, sau al preotului-profesor Constantin Nazarie, care a organizat preoțimea militară cu misiunea de a oferi ajutor moral soldaților, dar și de a-i ajuta pe doctori în spitalele de campanie.
Totodată, demersul și-a propus să pună în lumină și experiențele studenților în perioada respectivă, fie prin reconstituirea identității studenților care și-au pierdut viața pe front, fie prin exemplificarea modului în care războiul a deturnat pentru o vreme viețile celor care i-au supraviețuit. Un exemplu în acest sens este cazul tânărului Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), care, student la Științe în anul II, este mobilizat și pleacă pe front în toamna anului 1916, se întoarce la Universitate o dată cu redeschiderea acesteia iar în anul 1920 și se vede pus în fața necesității de a-și regla situația școlară și de a susține examenele restante din perioada războiului.
Expoziția „Universitatea și universitarii bucureșteni în vremea Marelui Război și a Unirii din 1918” are o importantă componentă digitală, care vine să completeze informația pusă în mod direct la dispoziția vizitatorilor și care este disponibilă prin intermediul tehnologiei qr-code-urilor.
Expoziția în format digital este accesibilă pe site-ul Muzeului Universității din București (muzeu.unibuc.ro).
Documentarea a fost realizată cu sprijinul Arhivelor Naționale, Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, Bibliotecii Academiei Române,  Muzeului Memorial „Prof. Dr. Victor Babeș”, Muzeului Național Cotroceni, Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”.

GALERIE FOTO

Acest site folosește cookie-uri pentru o mai bună experiență de vizitare. Prin continuarea navigării, ești de acord cu modul de utilizare a acestor informații.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

When you visit any web site, it may store or retrieve information on your browser, mostly in the form of cookies. Control your personal Cookie Services here.


Cine suntem
Site-ul este deținut și administrat de Universitatea din București cu sediul în Bulevardul Mihail Kogălniceanu 36-46, București. Pentru a urmări mai ușor informațiile, trebuie să știţi că ne putem referi la instituția noastră folosind termenii „Universitatea din București”, „nouă”, „nostru” etc, iar la tine, ca utilizator și vizitator al site-ului, folosind termenii „utilizator”, „dumneavoastră”, etc. Această politică descrie informațiile pe care le colectăm atunci când vizitați www.unibuc.ro. Prin utilizarea acestui site web, sunteți de acord cu colectarea și utilizarea informațiilor dumneavoastră personale (în cazul în care acestea sunt furnizate) în conformitate cu această politică. Site-ul poate conține legături către și de pe site-uri web. Dacă urmați un link către oricare dintre aceste site-uri web, rețineți că acestea au propriile politici de confidențialitate. Universitatea București nu are nicio responsabilitate sau răspundere pentru aceste politici sau modul în care aceste site-uri web își gestionează datele. Verificați aceste politici înainte de a trimite orice informații personale acestor site-uri.
Informațiile colectate şi durata de stocare
În cazul în care utilizați site-ul nostru, vom colecta și procesa următoarele date personale despre dumneavoastră:
  • Informații pe care ni le oferiți atunci când completați un formular web sau solicitați trimiterea newsletter-ului. Informațiile pe care ni le furnizați pot include numele, adresa de e-mail, numărul de telefon, etc.
  • Informatiile pe care ni le oferiti in formularul de solicitare de informatii publice (ex. nume, prenume, e-mail) sunt colectate conform Legii nr. 544/2001
  • Informații pe care le colectăm despre dumneavoastră, prin intermediul fişierelor cookie pe care le folosim, în momentul în care accesați site-ul nostru. Pentru detalii suplimentare, consultați informarea privind cookie-urile.
Stocarea datelor de natură personală se realizează pe servere situate în România, atâta timp cât avem consimțămȃntul dumneavoastră.
Cum utilizăm datele personale pe care le furnizați sau le colectăm
Folosim datele personale despre dumneavoastră în următoarele moduri:
  • datele personale furnizate de dumneavoastră prin formularele noastre web vor fi folosite în scopul procesării cererilor dumneavoastră. Prin trimiterea solicitării sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră de către Universitatea din București.
  • în cazul în care sunteți de acord cu primirea de informații prin newsletter, vă vom trimite noutǎți despre următoarele subiecte:
  • informații despre evenimentele şi activităţile organizate în cadrul Universităţii din Bucureşti
  • informațiile tehnice pe care le colectăm prin utilizarea cookie-urilor vor fi utilizate în scopurile stabilite în “Informarea privind cookie-urile”.
Transferuri internaționale
În vederea oferirii serviciului de newsletter, datele dumneavoastră de identificare și contact sunt transmise către MailerLite, cu sediul în Lituania. Detalii privind măsurile de protectie a datelor adoptate de către MailerLite se găsesc la adresa https://www.mailerlite.com/terms-of-service  şi pe site-ul https://www.privacyshield.gov/welcome Site-ul nostru web utilizează Google Analytics, un serviciu pentru analiza web, precum şi Google Adwords, furnizate de Google. Google Analytics utilizează fișiere de tip cookie pentru a ajuta un anumit site web să analizeze modul în care utilizați respectivul site web. Informațiile generate de fișierele de tip cookie cu privire la utilizarea de către dumneavoastră a site-ului web vor fi transmise și stocate de Google pe servere care pot fi localizate în UE, SEE şi/sau Statele Unite. Google va utiliza aceste informații în scopul evaluării utilizării de către dumneavoastră a site-ului web, elaborând rapoarte cu privire la activitatea site-ului web și furnizând alte servicii referitoare la activitatea site-ului web și la utilizarea internetului. De asemenea, Google poate transfera aceste informații către terți în cazul în care are această obligaţie conform legii sau în cazul în care acești terți prelucrează informațiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dumneavoastră IP cu alte date deținute de Google. Informații detaliate cu privire la Google și protecția datelor cu caracter personal (inclusiv modul în care puteți controla informațiile trimise către Google) pot fi găsite la: https://policies.google.com/privacy/partners. Din site-ul nostru web puteţi să distribuiţi un articol utilizând un buton de distribuire în reţelele de socializare (de exemplu: Facebook, Twitter, Youtube). Informații detaliate cu privire la protecția datelor cu caracter personal oferită de aceste organizatii pot fi gasite la adresele: https://www.facebook.com/policy.php https://twitter.com/en/privacy https://www.youtube.com/yt/about/policies/#community-guidelines
Accesați datele dumneavoastră personale
Aveți dreptul să cereți o copie a informațiilor deținute de noi  prin formularea unei solicitări de acces. Pentru a solicita o copie a datelor deținute despre dumneavoastră sau pentru a vă actualiza informațiile, contactați Universitatea din București la adresa de e-mail dpo@unibuc.ro. Datele de natură personală deținute de către Universitatea din București sunt supuse condițiilor din Regulamentul UE 679/2016 care oferă persoanelor vizate dreptul de acces la toate tipurile de informații înregistrate, deținute de operatorul de date, sub rezerva anumitor limitări.
Drepturile persoanei vizate
Conform Regulamentului 679/2016 - GDPR, aveţi dreptul de a solicita Universitaţii din București, în calitate de operator de date de natură personală, rectificarea, ştergerea sau restricţionarea prelucrării datelor personale referitoare la dumneavoastră. De asemenea, aveţi dreptului de a vă retrage consimţământul în orice moment, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza acestuia, înainte de retragere. Dacă nu mai doriți să primiți newsletter-ul, vă puteţi dezabona prin trimiterea unui e-mail la adresa contact@pr.unibuc.ro sau prin folosirea linkului de dezabonare din cadrul newsletter-ului.
Dreptul de a depune o plângere în faţa Autorităţii de supraveghere
Conform Regulamentului 679 /2016 - GDPR, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mai multe detalii se pot obține accesȃnd adresa http://www.dataprotection.ro/.
  • _ga
  • _gid
  • _gat

Decline all Services
Accept all Services