Din dorința de a împărtăși cele mai bune practici de implementare a Învățării prin Serviciu în Comunitate (service-learning / SL) și de a permite schimbul de practici și transferul de inovație între membrii comunității universitare, cinci universități CIVIS, coordonate de Eurasia Net au pus bazele proiectului Service-Learning: Intersectoral Collaboration Practices for the development of students´ soft skills and socially engaged universities.
Proiectul, implementat în parteneriat cu alte patru universităţi membre ale Alianţei CIVIS (Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Naţională şi Capodistriană din Atena şi Universitatea Sapienza din Roma), este cordonat la nivelul Universității din București de prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, lect. univ. dr. Delia-Laura Popescu, conf. univ. dr. Marilena Bratu, prof. univ. dr. Otniel Ioan Bunaciu, conf. univ. dr. Cristian Buică-Belciu, precum și Raluca Amza, responsabil Erasmus.
Vă invităm să descoperiți, mai jos, principalele rezultate și livrabile realizate pe parcursul implementării proiectului:
Cartarea practicilor de implementare a învățării prin serviciu în comunitate, coordonată de Universitatea Națională și Capodistriană din Atena
Cartarea practicilor deja existente in universități a fost primul pas în dezvoltarea proiectului și a permis colectarea unor date semnificative din punct de vedere calitativ și cantitativ care ar putea duce la o mai bună înțelegere cu privire la culturile pedagogice instituționale despre Service-Learning. Acest aspect a fost coordonat de Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, care a pregătit și implementat toți pașii și materialele necesare pentru colectarea materialului calitativ și cantitativ necesar. Rezultate cartării pot fi descărcate de aici.
Sesiunile de formare, coordonate de Universitatea Autonomă din Madrid
Universitatea Autonomă din Madrid a coordonat una dintre activitățile proiectului constând în organizarea unui curs de formare în Service-Learning la care au participat mai mult de 50 de profesori de la universități europene. Aceste cursuri au fost dedicate profesorilor și coordonatorilor de la cele cinci universități partenere și au urmărit familiarizarea acestora din urmă cu aspectele teoretice ale învățării prin serviciu în comunicate, cât și promovarea acestei metodologii în curriculum. Scopul a fost promovarea învățării active și a angajamentului civic pentru studenți ca parte integrantă a carierei lor universitare. O parte dintre materialele de curs pot fi consultate aici.
Forumul European privind Învățarea prin Serviciu în Comunitate și Ghidul cu privire la Învățarea prin Serviciu în Comunitate, coordonate de Universitatea din București
În perioada 25-28 iunie, Universitatea din București a organizat și găzduit ediția din 2024 a Forumului European privind Învățarea prin Serviciu în Comunitate / European Forum on Service-Learning. Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 80 de participanți, majoritatea străini (56 dintre cei 80 de participanți au fost străini, din 4 țări: Franța, Spania, Grecia, Italia), vizând trei categorii de stakeholderi – profesori, studenți și reprezentanți ai societății civile. Forumul a propus participanților 10 sesiuni interactive de lucru și a urmărit împărtășirea practicilor de implementare a învățării prin serviciu în comunitate, permițând schimbul de practici și transfer de inovație. De asemenea, Universitatea din București a pus bazele unui Ghid cu privire la Învățărea prin Serviciu în Comunitate, care poate fi descărcat de aici.
Urmărește-ne pe Youtube (#subscribe)
Pe canalul de YouTube al proiectului pot fi consultate materiale și videoclipuri create de studenții și cadrele didactice implicate în proiect, atât la întâlnirile transnaționale, cât și la și la Forumul European privind Învățarea prin Serviciu în Comunitate de la București. Accesați canalul de YouTube aici.
Apreciază videoclipurile realizate de Universitatea din București (#like)
În cadrul proiectului, pentru a împărtăși cele mai bune practici de implementare a Învățării prin Serviciu în Comunitate și experiența lor în cadrul proiectului, membrii comunității Universității din București – studenți și cadre didactice – au realizat trei materiale video pe care vă invităm să le urmăriți și să le apreciați mai jos.